Ii simt lipsa. As vrea sa pot sa o sun, sa vorbescu ea, sa merg la ea, sa o vad si sa ii spun ofurile, as vrea sa imi dea un sfat, as vrea sa o aud spunandu-mi o vorba buna. In momentele astea, ea ar sti cum sa-mi ridice moralul.
Dar nu pot. Ea e departe, acolo unde spunem sau credem cu totii ca e mai bine. Mi-a ramas doar amintirea ei si pastrez in suflet toate clipele petrecute alaturi de ea. O mai vad doar in poze si-mi spun mereu cat era de frumoasa si cat mi-era de draga. As vrea sa fie totusi inca aici, sa pot sa o fac mandra de mine inca o data. Gandul ca ea vede ce fac si are grija de mine imi alina catusi de putin dorul.
A trecut mai bine de un an de cand nu i-am mai auzit vocea, de cand nu am mai vazut-o. Imaginea ei in mintea mea e la fel, neschimbata, cu acelasi zambet sincer. O iubesc la fel, poate mai mult, pentru ca acum stiu sa apreciez mai bine tot ceea ce a fost ea pentru mine.
Va veni si ziua in care o voi avea din nou in fata mea. Candva…Nu stiu cand…Pentru ca nimeni nu stie! Dar pana atunci, o voi pastra mereu in sufletul meu!
comentarii recente