De-a lungul timpului am avut mereu cate o dorinta arzatoare in ceea ce priveste “the body art”. Fie ca era vorba de inca o gaura in ureche, un cercel in buric sau unul in nas. Dintre toate astea, doar gaura in ureche s-a indeplinit…si pe care, in mod surprinzator, am incetat sa o mai impodobesc dupa vreun an. Dar nu-mi pare rau. Cu cercelul in buric a fost circ mare, mi-am cumparat chiar si accesoriul necesar, insa mama nu si-a dat consimtamantul. Suspin si acum…dar nu mi-as mai face. Anul trecut am vrut gaura in nas. Zis si facut, am achizitionat si de aceasta data podoaba, insa la capitolul curaj am stat deplorabil. Stiti ce? Inca suspin… Mi-as face si acum, dar nu sa-l tin pentru totdeauna, asa un pic macar…sa-mi fac damblaua.
Acum am un nou pitic. Un tatuaj. Mic. Ascuns. Dragut. Si cu semnificatie sufleteasca. Problema de aceasta data nu e mama, nici curajul. E teama de a ma satura de el si sa regret ca l-am facut. Oare care va fi deznodamantul?
hm
dc ai de gand sa iti faci unul dintre tataujele alea cu Piter pan sau Zana Maseluta eu te sfatuiesc sa te potolesti, daca intre timp ai gasit ceva mai misto fati-l, daca e ascuns o sa si uiti ca il ai cand te saturi de el