La McDonald’s.

Scriu de la Mc. Nu-mi merge netu acasa. Stau intr-un colt si observ. Lume multa, nu m-as fi asteptat la asa un val. Toti infuleca ca spartii, parca e ultima lor sansa. Si nu vorbesc intre ei…De ce? Asta nu o sa pot intelege niciodata. Vad deseori oameni care ies la o cafea sau la un suc si nu vorbesc intre ei. Pai atunci…de ce au mai iesit impreuna? Sa vada daca le-a mai iesit un cos pe fata, daca un rid isi face aparitia subtil asa?

Eu sunt aici cu un scop precis. Imi fac un proiect si aveam nevoie de internet sa ma inspir. E cam galagie, dar ma descurc. Nu-mi pot lua ochii de la nehalitii din fata mea. E tare la Mc – nu mai vin niciodata! (cu astfel de scopuri, rectific, pentru ca iubesc cartofii prajiti de aici). Celine Dion in fundal, imi disturba linistea. Si n-am facut nici jumatate de proiect… Cred ca prind si valul ala de dupa 4. La naiba!

Primavara vine cu dereglari hormonale

Pe bune. E un fenomen aproape general sau poate ca asa vad eu lucrurile. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, n-are cum  sa nu fie asa. Chiar si cercetarile sustin asta: barbatii insala cel mai mult primavara. Dar nu e doar problema lor. Femeile sunt si ele mai dispuse sa cedeze instinctelor decat de obicei… Si asa cum zicea cineva tare drag mie “a venit primavara, pielea e mai la vedere, instinctele primare se dezamortesc, fluturasii zboara in aer si prin stomac”.

Am stat azi la povesti cu cateva prietene. Concluzia? Suna cam asa: Avem 22 de ani tu, nu 40!! Daca acum ne legam la cap, mai incolo ce facem? Ne legam si de picioare?? In cercul de gagici de aici, de la Bucuresti, am asa: cu prieten, fara prieten, in stand-by cu prietenul, viitoare mireasa. Deci esantionul e cuprinzator…avem opinii si puncte de vedere diferite, insa concluzii cel putin asemenatoare.

Sa fie de vina primavara? Sa fi avut ele prea multe dezamagiri? Daca-mi amintesc bine, de Craciun era numai lapte si miere!

Am un nepotel si ma mandresc cu el!

Alex

Aceasta comoara de copil este Alex, nepotelul meu. In cateva zile implineste 8 luni. E de la sine inteles ca e bijuteria familiei, ca atunci cand ne strangem, nu stim cum sa ne mai dam rand in a smotoci pe saracu’ copil. Partea buna e ca lui ii place si vrea in brate la toata lumea. Si rade. Si gangureste. Si chiuie. Si noi toti stam cu gurile pana la urechi si ne minunam cat e de destept baiatu’ noastru si cat de frumos l-au facut mama-sa (adica verisoara mea) si taica-so.

Avem 3 dinti. Avem, da, pentru ca credeti-ma, dintisorii aia apartin familiei intregi. Alex iese la plimbare in fiecare zi. In parc. In mall. Pe centru. La terasa. Chiar si la gratar. Alex e cel mai bronzat din familie.

Alex e cel mai frumos copil de pe lume. Punct.

Body art

De-a lungul timpului am avut mereu cate o dorinta arzatoare in ceea ce priveste “the body art”. Fie ca era vorba de inca o gaura in ureche, un cercel in buric sau unul in nas. Dintre toate astea, doar  gaura in ureche s-a indeplinit…si pe care, in mod surprinzator, am incetat sa o mai impodobesc dupa vreun an. Dar nu-mi pare rau. Cu cercelul in buric a fost circ mare, mi-am cumparat chiar si accesoriul necesar, insa mama nu si-a dat consimtamantul. Suspin si acum…dar nu mi-as mai face. Anul trecut am vrut gaura in nas. Zis si facut, am achizitionat si de aceasta data podoaba, insa la capitolul curaj am stat deplorabil. Stiti ce? Inca suspin… Mi-as face si acum, dar nu sa-l tin pentru totdeauna, asa un pic macar…sa-mi fac damblaua.

Acum am un nou pitic. Un tatuaj. Mic. Ascuns. Dragut. Si cu semnificatie sufleteasca. Problema de aceasta data nu e mama, nici curajul. E teama de a ma satura de el si sa regret ca l-am facut. Oare care va fi deznodamantul?