M-am considerat mereu un copil norocos deoarece pot spune ca am crescut cu 2 mame: cu mama si cu bunica. Eram mereu rasfatata si mi se faceau mai toate poftele, asa ca nu am avut niciodata motive sa ma plang 
. Ba chiar ma simteam extraordinar!
Cand esti mic nu stii mereu sa apreciezi ceea ce ai la adevarata valoare, nu stii sa apreciezi ceea ce fac cei din jur pentru tine si de multe ori uiti si sa multumesti. Iar atunci cand cresti, incepi sa uiti… Ma bucur ca eu m-am trezit repede din acea perioada in care ti se pare ca n-ai nevoie de cei din jur, ca te poti descurca cel putin la fel de bine si singur. Adolescenta, bat-o vina! Am avut maturitatea sa recunosc ca as fi pierduta fara ajutorul mamei, al tatalui si fara zambetul bunicii mele, ca am nevoie de ei, de sfaturile lor, de iubirea lor neconditionata. Am incercat sa fiu cat mai mult langa ei, sa le aduc zambetul pe buze, sa-i fac mandri de mine, sa ma intorc acasa repede! Am incercat sa le arat cat le sunt de recunoascatoare pentru tot ce au facut pentru mine si pentru ceea ce fac in continuare, am incercat sa le multumesc asa cum am putut.
E trist sentimentul ca n-ai profitat la maxim de clipele in care aveai ocazia sa sorbi fiecare cuvant, fiecare sfat, fiecare poveste. Dar ea stie cat de mult am iubit-o si ca o voi iubi mereu, pentru ca i-am spus-o cu fiecare ocazie… Iar asta ma face sa merg inainte!
Pe mine viata m-a despartit de cineva drag, prea devreme pot spune. Mai aveam multe de invatat de la ea si multe de facut ca sa o pot rasplati asa cum merita! Dar ma bucur pentru fiecare clipa petrecuta alaturi de ea, pentru fiecare sfat, pentru fiecare zambet!
Dedicat bunicii mele, oriunde este ea acum…
Sunt profund emotionat, mi-ai adus aminte de bunica mea care se afla acum acolo unde toate bunicile au scapat de griji sau de o viata prea apasatoare.Respectand viata celor din jur, chit ca ea acum intra intr-un alt stadiu de nori, astfel vom respecta si munca celor care ne-au invatat primii pasi in viata…
Eu n-am stiut ce inseamna sa ai o bunica,dar iti spun cu toata sinceritatea ca atunci cand te auzeam pe tine povestind despre a ta simteam ca imi lipseste ceva care mi-ar fi putut aduce atata bucurie…Si totusi imi placea sa-ti sorb tie fiecare cuvant din poveste si sa ma imaginez in locul tau…oricum ar fi,sa stii(de fapt sunt sigura ca stii) ca esti mai mult decat norocoasa ca ai trait si alaturi de o bunica atatea momente..si multumesc k m-ai facut si pe mine sa tariesc prin povestile tale!te pup
Mi-e dor de bunica mea…si cand ma gandesc ca e atat de singura si de bolnava si atunci cand ne aude vocile la telefon (ale nepotilor) si cand vorbeste mult mult si repede (ca sa nu fie factura prea mare) insistand sa avem grija de noi vrand doar sa ne auda spunand sa venim in curand pe la ea…offf…abia astept sa ajung acasa
Trebuie sa spun ca nu toate bunicile sunt la fel. Eu am o bunica fff buna si una doar buna. Mai am inca 2 vitrege care sunt chiar ok, insa se simte ca nu sunt de sange. Ce vreau sa spun de fapt este ca o bunica fff buna merita sa ii arati cat o apreciezi pentru ceea ce este, iar cele mai putin bune merita sa le vizitezi doar de sarbatori. Am prieteni apropiati care trec prin adevarate cosmaruri cand vine vorba de bunicile lor, insa stiu ca le iubesc in sinea lor, chiar daca au fost crunt dezamagiti.
Plictisitooor, sincer m-am plitisit rau de tot, astept un beed-back, ca eu pe blog am numai comentul pozitive, nu-i a buna!
Bunica mea a ramas vaduva la 29 de ani. Bunicul a avut cancer la plamani…a murit la doar 33. Bunica a ramas cu trei copii. Nu s-a recasatorit, respectand memoria barbatului ei cu sfintenie. Singura…a crescut trei baieti…cel mai mare(tata) avea 7 ani, iar cel mai mic, 7 luni. I s-a propus sa ii abandoneze intr-un orfelinat. A refuzat. (…)
Maine, bunica Maria, implineste 70 de ani!
Pt alina coman
felicit spiritul memoriei bunicii tale si devotamentul fata de bunicul tau 
Mi-a murit bunica in urma cu 4 saptamani.A fost ingerul meu pazitor aici pe Pamant.Cand ti-am citit randurile m-am intrebat
are le-am scris eu?sau poate sora mea?Nu,dar este exact ce simt eu.Si cu mine a fost Dumnezeu bun si mi-a dat 2 mame:bunica si mama.Din pacate una dintre ele a trebuit sa plece dintre noi.Mi-e atat de dor de ea,de vocea ei.Si acum simt dragostea ei in jurul meu si cu cat trece timpul mi-e tot mai greu fara ea.Stia ca o iubesc,stia ca toti o iubim dar tot mai am regrete ca am fost in ultimii ani ff departe de ea pt ca m-am casatorit si am plecat din tara.Vorbeam des la telefon dar regret ca nu am fost mai mult langa ea .Imi va lipsi mereu.Traiesc cu speranta unei revederi.Ai scris fff frumos.Nu as fi putut sa gasesc cuvinte mai potrivite.