Vine primavara (in sfarsit!!!!) si cu totii renuntam de gecile groooooase, la caciuli si fulare si scoatem la iveala parca ceva nou, ceva ce s-a ascuns pe timp de iarna si acum renaste. Pentru mine, asta e sufletul…cel putin asa-l simt azi. Desi am facut cunoscut tuturor ca nu ma declar fan al iernii, parca totusi, daca stau sa cujet (cum face ardeleanu’) iarna te pazeste, te protejeaza, nu mai esti asa vulnerabil. Sosirea primaverii aduce cu ea pierderea acelui scut si te impinge sa te arati, sa te faci cunoscut din nou, sa revii la ce ai fost cu cateva luni in urma. Chiar daca n-am probleme de acomodare, pot sa dau usor vina pe astenia de primavara, de ce nu?! Dar parca vreau sa ma ascund inca, sa stau eu cu mine protejata de ochii curiosi si urechile dornice sa auda muuulte. Totul revine la viata, mai putin eu… si caut motive…si nu le gasesc. Visez cu ochii deschisi la experiente trecute si incerc sa retraiesc senzatii. E o lupta continua dar nu sunt motivata.
Sunt sigura ca e o lectura grea ce scriu eu aici si ca nu va intelege nimeni nimic, insa mi-e greu sa fiu coerenta… Imi lipseste ceva, ceva ce s-a desprins de mine. In nenumarate discutii cu fetele cand faceam haz de necaz preferam sa spun ca am imbatranit, ca e varsta de vina, ca de- la 20 nu mai e ca la 15. Dar acum nici macar asta nu mi se mai pare amuzant.
De obicei asteptam cu nerabdare primavara, sa simt razele soarelui cum ma rasfata timid dar acum e ceva schimbat, greu de inteles si de suportat. Sunt lipsita de vlaga, imi lipseste acel ceva…
Cu toate astea, m-a facut mama o luptatoare asa ca n-am sa ma las eu doborata. o sa strang din dinti si am sa ma culeg de jos doar ca sa retraiesc si eu bucuria inocentei acestui anotimp. Sa ma bucur de ghiocei, de zambile, de frezii….de plimbarile prin parc si de cafelele in Cismigiu cu fetele. Ah, si bineinteles de inceputul noului semestru!
Floricele pe campii, hai sa le adunam copii…
comentarii recente